Povestile copiilor
Multi dintre copii au crescut in ghetto-uri, aflandu-se si in prezent acolo. Altii vin din apartamente micute, suprapopulate, in blocuri in care numele celor ramasi in urma la intretinere, atarna in holurile de la intrare. Privatiunile si traumele pe care le-au suferit unii dintre ei, incepand cu cea mai frageda copilarie, sunt greu de imaginat. Ei ajung la noi cat se poate de dezorientati, pentru ca nu au avut parte in familie nici de modele de rol, nici de sansa de a dezvolta judecati de valoare. Parintii lor sunt cel mai adesea, complet resemnati sub tripla povara a lipsei celor mai elementare mijloace de subzistenta, lipsei locurilor de munca si lipsei de speranta.
Noi sustinem deopotriva pe acesti parinti, alaturi de copii lor defavorizati. Copii raman insa permanent in centrul atentiei noastre. In timpul zilei, inainte sau dupa orele de scoala, ei vin la Casa Florian. Suntem preocupati nu doar de pregatirea lor scolara, ci si de dezvoltarea abilitatilor lor de comunicare si relationare, care nu poate avea loc fara o depasire a blocajelor afective legate de traumele si neglijarea cronica de care au avut parte. La Casa Florian, acesti copii invata si sa se joace, sa se amuze si sa discute in mod prietenesc impreuna. Incetul cu incetul ei capata incredere in ceilalti si in propriile lor posibilitati, ceea ce face ca multi dintre ei sa realizeze progrese emotionale si cognitive uimitoare.
Iesirea din izolare
Intr-un mic apartament inchiriat, cu doua camere fara incalzire si fara apa calda menajera, dintr-o suburbie mizera a Bucurestiului, doua surori dintr-o familie cu cinci membri de etnie rroma duceau o viata plina de greutati.
Saracia, rautatile unora dintre colegii de clasa si neputintele familiei le-au determinat pe fete sa renunte la scoala. In asteptarea unui aranjament matrimonial, pe care traditiile rrome il sustin chiar si in cazul copiilor, ele au ramas acasa, impreuna cu mama lor casnica, fiind nevoite sa suporte aproape zilnic agresivitatea, de cele mai multe ori insotita de violenta, a tatalui alcoolic. Mama nu putea insa concepe nici o separare de acesta, pentru ca salariul sau era singura sursa de venit a familiei. In aceasta situatie, surorile nu aveau nici o perspectiva de a continua scoala, iar contactele lor sociale erau aproape inexistente. Cand noi le-am intalnit pareau de-a dreptul inspaimantate. Am intervenit dupa indelungate tratative cu intreaga familie si am reusit sa le cooptam pe amandoua in proiectul “Scoala este Super 2”. Dupa ce copilele s-au intors la scoala, am sprijinit-o si pe mama acestora, o biata femeie traumatizata, cu o imensa nevoie de suport social si psihologic. In scurt timp, ea si-a schimbat complet imaginea de sine si, cu ajutorul nostru, a obtinut un loc de munca ce ii ofera o minima independenta financiara.
In schimb, fetelor nu le-a fost deloc usor sa se adapteze din nou cerintelor scolii, dar noi le-am incurajat si le-am sustinut permanent, pana cand au reusit sa termine cu bine cele opt clase. La finalul acestora, cea mai ambitioasa dintre ele a decis sa-si continue studiile la liceu. Cealalta a preferat sa urmeze un curs de calificare de manichiura-pedichiura sponsorizat de fundatia noastra, iar acum munceste in orasul natal al mamei, unde locuieste familia din partea acesteia.
Iata cum, cu ajutorul fundatiei noastre, trei suflete sortite pana acum cativa ani unei vieti de mizerie si disperare, au iesit in sfarsit la lumina si pot privi cu incredere spre viitor.
O oaza de liniste si intelegere
Aflandu-se in situatia de a cauta un Centru unde doi din cei trei copii ai familiei sa poata veni dupa terminarea cursurilor, d-na P. a batut la noi la poarta la recomandarea scolii. Vizibil marcata de griji, dansa ne-a prezentat drama prin care trece impreuna cu copiii.
Sotul pensionat medical (boala de inima, hipertensiune arteriala, tulburare organica de personalitate) este sursa care genereaza instabilitatea emotionala din cadrul familiei. Mama si copiii sunt traumatizati psihic traind intr-o atmosfera generatoare de mari frustrari. Consumul de alcool suprapus tulburarii de personalitate conduce la accese de agresivitate din partea tatalui, indreptate asupra copiilor si mamei lor. Astfel, d-na P. a trebuit sa lucreze numai doua ore pe zi, restul timpului dedicandu-l supravegherii copiilor. Noi am inclus cei doi copii scolari in proiectul Scoala este Super 1, sprijinind-o sa lucreze fara grija copiilor in timpul zilei, pentru a face fata nevoilor familiei.
Pentru ca sunt afectati de certurile dintre parinti, cei doi copii au deseori stari de emotivitate, tristete, au reactii impulsive, necontrolate si sunt predispusi la stari depresive. Ei au gasit insa la “Casa Florian” o oaza de liniste, intelegere, suport afectiv, ajutor eficient si un mediu educativ care le-a favorizat obtinerea unor bune rezultate scolare.
Raza de speranta
Pe o strada prafuita dintr-o zona saraca a Bucurestiului, patrunzand printr-o poarta darapanata, intr-o curte comuna, poti descoperi in doua camere si un hol transformat in bucatarie, opt suflete: parintii si cei sase copii.
M. este unul dintre acestia. Privirea ii este intunecata si la cei paisprezece ani ,ochii lui au vazut multe, pentru ca strada i-a fost mediul de viata, unde a fugit de saracia de acasa. A absolvit doar patru clase, dupa care a abandonat scoala in urma cu doi ani. Nefericirea se citeste pe chipul sau si rareori fata i se lumineaza. Necazurile familiei sunt si ale sale. In fiecare zi pot fi evacuati de proprietarii care au revendicat cladirea… si atunci numai cerul le va fi acoperis.
Includerea sa in programul « Scoala este Super 2 », cu cateva zile inainte de ziua lui de nastere, a fost pentru el un cadou minunat. Fiecare zi a lui in Centrul de zi – Casa Florian, inseamna pentru el « o noua portie » de cunoastere, educatie si prietenie.
Sprijin pentru o mama prea tanara
Parasita de mama in al doilea an de viata, A. a fost crescuta de bunicii paterni, fara sa cunoasca vreodata dragostea de mama. O bunica prea severa nu a reusit sa tina locul acesteia si a grabit optiunea fetei pentru viata lipsita de constrangeri a strazii. Astfel, ea si-a petrecut cea mai mare parte a copilariei in gasti dubioase de cartier, iar la 14 ani, in clasa a saptea, a abandonat complet scoala. Au urmat apoi doi ani de “libertate” in care s-a grabit sa cunoasca viata sub toate aspectele sale. La finalul acestora a descoperit ca este insarcinata si ca nimic din ce stia pana atunci si nimeni din cei care o inconjurau nu o puteau ajuta sa faca fata situatiei.
Noi am cunoscut-o pe adolescenta in ultimele luni de sarcina si am convins-o sa-si creasca copilul, dar si sa continue scoala. Era insa foarte clar ca nu ar fi reusit sa se descurce, fara un real sprijin, asa ca am ajutat-o cu lucrurile necesare pentru cresterea si ingrijirea copilului, am consiliat-o si am sustinut-o sa se adapteze cerintelor scolii. Dupa absolvirea scolii generale, a optat pentru un curs de calificare in meseria de ospatar. Fundatia a sustinut-o sa obtina aceasta calificare si sa isi caute apoi un loc de munca potrivit.. Tanara noastra mamica s-ar fi descurajat repede, daca nu am fi ramas alaturi de ea in lunile de cautare ce au urmat absolvirii cursului. Apoi, cand se astepta mai putin, a venit si vestea cea buna… A fost angajata la o terasa dintr-un mare parc bucurestean.
In ziua primului sau salariu, A. a vizitat “Casa Florian” pentru a ne impartasi marea bucurie ca poate asigura acum copilului sau o viata decenta. Fara a avea exemplul unui parinte care sa fi reusit acest lucru in propria familie, ea si-a croit un drum propriu in viata, pentru ca la Fundatia JOYO a avut sansa de a cunoaste oameni care au crezut in ea si nu au ezitat s-o ajute.
Un drum catre demnitate
E. este un baiat de etnie roma, care mai are inca trei frati. El a uitat ce a facut la scoala inainte de a o abandona, dar isi aminteste cum copiii radeau de el, din cauza hainelor lui saracacioase si isi aminteste ca parintii nu il puteau ajuta la temele pentru acasa.
Cei sase membri ai familiei traiesc in subsolul unui bloc, fara iluminare naturala, fara ferestre, intre conducte care prezinta un pericol permanent pentru ei. Cand conductele se sparg, spatiul se inunda iar paturile devin inutilizabile, asa ca familia doarme direct pe jos, pana la gasirea altor paturi.
Parintii nu lucreaza cu regularitate si presetaza numai munci necalificate, asa ca veniturile lor sunt foarte mici si instabile, putand asigura numai hrana familiei. Ei nu au bani pentru a inchiria un spatiu adecvat intr-un apartament.
Cei doi copii ai familiei au intrerupt frecventarea scolii in urma cu trei ani. Prin programul « Scoala este Super 2 », am reusit sa-i reintegram in scoala. Ei nu stiau sa deloc sa citeasca si sa scrie. Capacitatile lor nu fusesera solicitate si stimulate de-a lungul timpului, asa ca au progresat cu dificultate, cu foarte mare efort. Dorinta de a descoperi si a sti a trebuit mereu stimulata. Amandoi fratii mai au inca un drum lung de acoperit, pana sa obtina educatia scolara care le va oferi posibilitatea de a opta pentru o calificare profesionala.
Mai degraba “acasa” pentru ei
C. are 13 ani si inca 7 frati. El traieste impreuna cu intreaga sa familie : mama, tata vitreg, o bunica bolnava si fratii sai, intr-o camera care va trebui in curand evacuata. Acest spatiu mizer se afla intr-o cladire fara electricitate, canalizare si gaz. Din cauza problemelor materiale, adeseori C. paraseste locuinta pentru a-si castiga singur existenta, prin piete. Dupa asemenea escapade, atunci cand dorinta sa de libertate se diminueaza, el se intoarce in familie.
El are trei frati care merg la scoala si care il insotesc in programul Centrului de Zi, « Scoala este Super 2 ». Mama s-a recasatorit si, cu putin timp in urma, a dat nastere celui de-al optulea membru al familiei. Situatia lor a devenit si mai grea, caci se afla in pericol de a ajunge pe strazi, cand cladirea va fi demolata. Cum tatal este singurul care aduce bani in casa, nu isi pot permite o locuinta. Pe de alta parte, nu pot rezolva nici situatia actelor lor de identitate, ceea ce face pentru ei imposibila dobandirea unei locuinte sociale.
Familia are nevoie de un sprijin substantial pentru a inchiria un spatiu de locuit, in asa fel incat cuvantul « acasa » sa insemne ceva pentru acesti bieti copii. Participarea lor la programul « Scoala este Super 2 » e, de asemeni, primejduita de faptul ca prioritatea familiei este aceea de a dobandi o locuinta si nicidecum educatia copiilor. Totusi, in « Casa Florian » acesti copii se pot simti mai degraba « acasa », decat in toate locurile in care au trait ei.
Copiii si mama la scoala
S. a fost abandonata de mama sa la varsta de trei ani si a fost crescuta de tata si de bunicii paterni. Bunicii au incurajat-o sa invete, insa tatal sau, violent si alcoolic, a impiedicat-o sa mai mearga la scoala din clasa a treia. Copila a trebuit sa ramana acasa pentru a ajuta, cu slabele ei puteri, la muncile gospodariei rurale. Din cauza vietii foarte chinuite, a plecat de acasa la numai 14 ani si s-a casatorit cu prietenul sau mai varstnic. Curand a nascut doi copii si, impreuna cu acestia, a locuit timp de cativa ani cu sotul, cazut si el prada alcoolului. Supusi abuzurilor fizice si verbale ale acestuia, femeia si copiii au fost nevoiti sa traiasca intr-o stare de permanenta teroare. Din fericire, S. a reusit sa se smulga de langa el si s-a indreptat spre capitala, cautand sprijin pentru ea si copii, la mama care a abandonat-o in copilarie.
Astfel, cei trei au ajuns sa locuiasca intr-una din camerele apartamentului mamei, iar S. a incercat din rasputeri sa isi gaseasca ceva de munca. Fireste, nu a reusit decat sa presteze munci necalificate, cel mai adesea la negru, care nu i-au putut asigura un venit suficient pentru ingrijirea copiilor si plata contributiei la cheltuielile casei, motiv pentru nenumarate neintelegeri cu surorile sale care locuiau si ele in acelasi apartament.
Am fost foarte impresionati de povestea trista a acestei familii, pe care ne-a recomandat-o directoarea gradinitei fetitei lui S. Am cautat-o imediat pe mama si i-am inclus pe copii in proiectele noastre. La scurt timp dupa aceea, S. ne-a cerut sa o ajutam si pe ea prin participarea in proiectul nostru de reintegrare scolara, astfel incat la terminarea scolii sa poata dobandi o calificare si sa le ofere copiilor o viata mai buna.
Pentru cei doi copii si tinara lor mama care au suferit nu doar din cauza saraciei, ci si din cauza nenumaratelor traume din trecut, posibilitatea de a beneficia de-a lungul a mai multi ani de zile de sprijin psihologic, pedagogic si material, a insemnat o adevarata schimbare de destin. Cu lacrimi in ochi, S. ne-a marturisit ca nimeni nu a ajutat-o atat de mult, in intreaga sa viata, ca fundatia noastra.
A. si I. sunt doi frati in varsta de 16 ani. Tatal a murit dupa ce a divortat de mama baietilor.
Dupa decesul tatalui, ei au ramas in apartamentul familiei, dar mama lor l-a pierdut, pentru ca a trebuit sa plateasca datorii foarte mari, acumulate in timp (pentru satisfacerea unor placeri personale.)
Ei au locuit la multe adrese, in conditii foarte dificile, tolerate de diversi prieteni si alte persoane. Mama tot nu a reusit sa plateasca chiria si celelalte obligatii. Din cauza greutatilor materiale, ambii copii au abandonat scoala.
Doi ani mai tarziu, A. si I, au fost reintegrati scolar, cu sprijinul Fundatiei si au reusit sa-si continue studiile.
Acum ei traiesc intr-o camera din casa unor prieteni foarte varstnici ai familiei. In schimb, baietii ajuta mica firma a familiei, pazind un depozit. Mama ii paraseste din cand in cand, din cauza preocuparii pentru barbati care isi doresc relatii temporare.
Cei doi baieti incep sa inteleaga utilitatea continuarii scolii, acesta fiind singurul lucru care le poate da posibilitatea sa se ajute singuri in viitor.
